In perioada 13 – 14 mai 2016, Asociatia a organizat o excursie avand destinatia Turda, cu urmatoarele obiective pe traseu: Salina Turda,  Rezervatia Naturala Cheile Turzii,  Gradina Botanica Jibou, Manastirea Nicula, Manastirea Bobota.

La excursie au participat 30 dintre copiii Asociatiei ”Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului”, cu 5 adulti voluntari, 10 copii de la Asociatia ”Inimioare Fericite”, 8  copii de la Centrul de zi ”Alter Ego”, cu 2 adulti voluntari.

Programul excursiei a fost urmatorul:

Vineri 13 mai

Pornire la ora 7, dupa ce pr. Tiberiu Valean a rostit rugaciunea de calatorie

Ora 8.30 – pauza pe Meses la un loc de joaca

Ora 12 – sosirea la salina Turda – copiii au servit sandvisuri; vizitarea salinei

Ora 15 – masa de pranz urmata de drumetie pe Cheile Turzii

Ora 18  – cazare la Liceul Agricol Turda

Ora 19 – cina, urmata de cantece si voie buna si in final rugaciunea de seara

Sambata 14 mai

Ora 8 – rugaciunea de dimineata, urmata de micul dejun

Deplasarea la Manastirea Nicula, vizitarea bisericii, inchinarea la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, vizitarea bisericii vechi de lemn, prezentarea istoricului manastirii

Ora 13 – Masa de pranz –la manastire

Asociatia a donat manastirii produse alimentare.

Ora 14 – deplasarea la Gradina Botanica Jibou – vizitare, admirarea plantelor, animalelor si a acvariului

Ora 16 – deplasarea la Manastirea Bobota

Asociatia ”Inimioare fericite” a pregatit masa in padure, servind bograci si branzoici.

S-a vizitat biserica manastirii si muzeul taranesc.

Ora 20 – intoarcerea spre casa, in acorduri muzicale.

13166029_565872413572367_5068121291135228534_n

13239445_565872370239038_6426844578378786001_n

13241354_1000955526607213_5302135065918793228_n

13173708_1000952956607470_3727755563809479952_n

13239122_1000952116607554_339937335225382294_n

13173642_1001177186585047_5751947414691912522_n

13173787_1001171893252243_7826886658077514714_n

13177112_1000941726608593_5133671786447506830_n

13220971_1000949359941163_4877925029872829321_n

13226752_1001341296568636_2083085594752915192_n

13239053_1001342263235206_9062093456450323651_n

13177642_1001340616568704_3058880892686956684_n

13230354_1001341969901902_7371631797245933352_n

13240604_1001340989902000_7536949989662551589_n

13177683_1001398186562947_1099901894858843016_n

13221688_1001397859896313_3514297894602746658_n

13240100_1001397829896316_1955680232557004431_n 13241398_1001398066562959_4347215896193310949_n

13245314_1001396956563070_4703536248886384283_n

MUNTELE ATHOS
Sfantul Munte este un loc de taina unde tacerea, care este insasi vesnicia, vorbeste intens, caci tacerea este limbajul vietii viitoare. Precum sfintii ingeri au o putere mai presus de ratiune, pentru noi de neconceput, prin care ei isi transmit unii altora ganduri dumnezeiesti (Sfantul Vasile cel Mare), in acelasi fel ingerii pamantesti – care traiesc in Sfantul Munte si se intrec cu cei ceresti si netrupesti in traire si in rugaciune – au alta putere pentru a transmite ceea ce traiesc. Si aceasta putere este aceea a tacerii care, mai ales la Sfantul Munte, este cea mai elocventa predica, „un indemn tacut”. Monahii de acolo nu vorbesc mult; traiesc tainele lui Dumnezeu in tacere. Asculta glasul lui Dumnezeu prin tacere si primesc virtute. Dupa Sfantul Simeon Noul Teolog „tacerea buzelor, inchiderea ochilor si asurzirea urechilor sunt pentru incepatorii in viata duhovniceasca cea mai rapida cale de a ajunge la virtute.”
Tacerea calugarilor este ziditoare. In Pateric citim urmatoarele: „Avva Theofil arhiepiscopul s-a dus odata la Schit. Si adunandu-se fratii, au zis lui Avva Pamvo: zi vreun cuvant episcopului, ca sa se foloseasca. Zis-a lor batranul: daca nu se foloseste de tacerea mea nici de cuvantul meu nu poate sa se foloseasca.”
Ar trebui sa mearga cineva la Sfantul Munte cu intentia de a fi zidit prin tacere. Pelerinului care stie cum sa asculte aceasta tacere, totul ii va vorbi. Chipurile tacute ale calugarilor, pesterile pustnicilor, manastirile patrunse de atmosfera de pocainta, natura insasi precum si toate lucrurile neinsufletite din jurul sau, vor povesti multe si ii vor impartasi invataturi minunate. Acesta este felul in care Sfantul Munte vorbeste „in tacere”.
Dar uneori vorbesc si atunci zidesc sufleteste, deoarece se fac pilde prin insisi viata pe care o duc. „Caci viata fara de cuvant mai mult foloseste decat cuvantul fara viata. Viata si tacand foloseste, iar cuvantul si strigand supara. Dar daca si cuvantul si viata se vor intalni, fac o icoana a toata filosofia” (Avva Isidor Pelusiotul). Pentru ca Sfintii Parinti duc o viata sfanta si au devenit unelte ale Sfantului Duh, „trambite mistice” ale Sfintei Treimi, ale Iubirii, ale Cuvantului si ale Intelepciunii inalta, in orice cuvinte s-ar exprima. Au „cuvinte” sa vorbeasca, deoarece faptele lor sunt din belsug. Si atunci cand sunt intrebati, ei rostesc aceste „cuvinte”.
In Pateric, intalnim foarte des urmatoarea cerere: „Parinte, spune-mi un cuvant sa ma mantui”. Un „cuvant” rostit din sufletul pustnicului ca de la Duhul Sfant, in limbajul pustiei, este considerat revelat si neindoielnic; si cel care il cere, il primeste ca pe un rod al harului, fara sa il explice in mintea sa. Acest „cuvant” de la parintele induhovnicit este de neaparata trebuinta pentru cel care il cere. „Cuvantul” vine dintr-un suflet ce este prieten al lui Dumnezeu, un suflet ranit de iubirea Sa, fiind rostit dupa masura „setei” celui care il cere. Precum Preasfanta Maica a Domnului a zamislit pe Cuvantul lui Dumnezeu si a dat nastere lui Hristos Dumnezeu si Omul devenind din aceasta pricina, „bucuria intregii fapturi”, in acelasi fel parintii, datorita curateniei lor au zamislit cuvantul si l-au transmis celor care inseteaza dupa el, facandu-li-se pricina de bucurie.
„Au venit la Avva Fillic niste frati, care aveau cu ei cativa mireni si i s-au rugat sa le spuna vreun cuvant. Iar batranul tacea. Si fiindca il rugau, le-a zis lor: Cuvant voiti sa auziti? Si i-au zis: da Avvo. Deci a zis batranul: acum nu este cuvant. Cand intrebau fratii pe batrani si faceau cele ce le ziceau lor, Dumnezeu le da cum sa graiasca. Dar acum, pentru ca intreaba fara sa implineasca ceea ce aud, Dumnezeu a indepartat harul cuvantului Sau de la batrani. Si ei nu mai au ce sa graiasca, fiindca nu este cel ce sa lucreze. Si auzind fratii acestea, au suspinat, zicand: roaga-te pentru noi, Avvo!”
Prin aceasta pilda se vadeste ca intelepciunea este rodul harului. Harul impodobeste oamenii curati si sfinti, si „intrupeaza” cuvintele lor. Este clar deci, ca inaltimea cuvantului este pe masura insetarii celui care il cere iar monahii stiu cum sa „franga” si cele mai impietrite inimi si sa le intoarca spre Dumnezeu, chiar daca folosesc un repros discret.
Asadar, daca ii intrebi cu simplitate, cu smerenie si cu dorinta de a asculta, vei auzi „licaririle” harului. Sunt cuvinte simple, smerite, totusi pline de intelepciune si har, sunt cuvinte pline de duh.
Monahii de la Sfantul Munte, pustnicii, aceste pasari cantatoare ale desertului, traiesc viata la apogeul ei. Ei sunt deja in rai. Sunt cu adevarat „purtatori de Dumnezeu”, traind viata lui Hristos „in vase de lut”, adica in trupuri istovite de nevointa si de slujirea aproapelui. In acesti monahi cineva ar putea vedea indumnezeirea in fapta, ca sa spunem asa, si nu indumnezeirea invatata teoretic, de catre cel lipsit de experienta in ale teologisirii. Ei traiesc in acelasi timp si credinta si faptele. Pentru ca, fara indoiala, credinta fara fapte este o iluzie, dar faptele fara credinta sunt idolatrie. Harul lui Dumnezeu, chipul lui Hristos, sunt intiparite pe fetele lor batatorite de vreme.
In fiecare calugar atonit care calca pe urmele Sfintilor Parinti si traieste potrivit invataturilor lor, poti distinge, daca porti in tine duhul lui Dumnezeu, impreuna-lucrare a doua stari, in aparenta opuse: cea a mortii si cea a vietii. Viata izvoraste dintr-o moarte de zi cu zi, si moartea devine mai adanca daca te bucuri de viata. Cu cat sporeste moartea mortii (a pacatului), cu atat este mai deplin traita viata in Viata (intru Hristos); si cu cat cineva traieste mai deplin „Viata”, cu atat omoara moartea, pana acolo incat acela ajunge sa vada in sine insusi Invierea si Inaltarea lui Hristos. Adica este omorat pacatul si se naste viata. Deci, s-ar putea spune ca monahii se imbraca cu moartea si dobandesc Viata. Sfantul Pavel scrie catre Romani: „Stiind ca Hristos, inviat din morti, nu mai moare. Moartea nu mai are stapanire asupra Lui. Caci ce a murit, a murit pacatului o data pentru totdeauna, iar ce traieste, traieste lui Dumnezeu” (Romani 6, 9-10). 
Chiar si in calugarii ajunsi la cele mai inalte stari de induhovnicire se regaseste impletirea dintre odihna si lucrare. Dupa Sfantul Maxim, ei traiesc un „repaus in vesnica miscare” si o „miscare neclintita”. Raman „in Hristos” si se misca neincetat spre o cat mai desavarsita bucurie de El, deoarece Hristos este nestemata cea de mare pret. Sfantul Grigorie de Nyssa lamureste acest lucru: „Ciudat lucru este ca repaosul si miscarea pot sta la un loc. Caci cel ce urca deloc nu sta, iar cel ce sta nu urca; dar aici urcarea este implinita prin a ramane in aceeasi stare, intelegand prin aceasta cu cat unul ramane statornic si neclintit in bine, cu atat strabate mai mult din calea virtutii”. Adica ramane statornic in bine, miscandu-se in acelasi timp. Se afla intr-o continua miscare si totusi ramane in Hristos. Este setea neincetata dupa Hristos, dar in acelasi timp si satietatea dumnezeiasca. Un monah a spus odata: „Ceva ciudat mi se intampla. Sunt infometat si totusi ma simt satul”. Insa pentru omul lui Dumnezeu acest lucru nu e deloc ciudat. Aceasta este „desavarsita dar totusi nedesavarsita desavarsire a celui desavarsit” de care vorbeste sfantul Ioan Scararul.
Viata calugarului devine necontenit viata Cuvantului lui Dumnezeu, viata lui Hristos. Silindu-se calugarul vietuieste pe deplin „varstele” lui Hristos. Hristos este Intrupat in el, faptuieste minuni, indura Patimile, Invie si Se Inalta. Traind, de aceea, in Hristos, ajunge nu doar la unificarea lumii sale interioare ci si a celei din jurul sau. Trece peste toate deosebirile, ridicandu-se la o stare mai inalta decat cea de dinainte de Cadere – devine asemeni lui Adam cel dintai.  Un sfant al lui Dumnezeu se daruieste pe sine intreg si daruieste lumea intreaga lui Dumnezeu, aratandu-se prin aceasta cel mai mare binefacator al firii omenesti.

Fragment din cartea „O noapte în pustia Sf. Munte Athos” de Arhimandritul Hieroteos Vlachos

sf. Serafim-de-Sarov-cu-Motovilov

Duhul Sfant ne pune in gand cuvintele lui Hristos si lucreaza in armonie cu El, calauzindu-ne pasii, cu demnitate si bucurie, pe calea pacii.

Vorbind despre acest har prezent în lumea întreaga si în neamul nostru omenesc prin Dumnezeu-Omul, Evanghelia zice: ”Intru El era viata si viata era lumina oamenilor” si adauga: ”Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). Adica harul Duhului Sfant primit la Botez, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,  cu toate caderile, cu toate intunecimile noastre sufletesti, continua sa straluceasca in inima cu lumina sa vesnica.

Harul Sfantului Duh este Lumina. Toata Scriptura ne spune acest lucru. David, stramosul lui Dumnezeu-Omul, a spus: ”Faclie picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor mele. ”(Psalmul 118, 105). Cu alte cuvinte, harul Sfantului Duh, pe care legea il descopera sub forma poruncilor  dumnezeiesti, este luminatorul si lumina mea, si daca n-ar exista acest har al Sfantului Duh, pe care cu frica ma silesc sa-l castig, laudandu-L de sapte ori pe zi pentru judecatile dreptatii Sale ( Psalmul 118, 164) cum as fi putut gasi o singura licarire de lumina sa-mi lumineze calea vietii intunecata de ura vrajmasilor mei, printre greutatile care nu lipsesc demnitatii imparatesti?

De multe ori Dumnezeu a aratat, in prezenta multor martori, cum lucreaza harul Sfantului Duh asupra oamenilor, pe care El ii luminase si invatase prin marete semne. Aduceti-va aminte de Moise, dupa intalnirea cu Dumnezeu pe Sinai (Iesirea 34, 40). Oamenii nu-l puteau privi, pentru ca fata ii stralucea de o lumina negraita, fiind obligat sa se arate poporului cu fata acoperita de un val. Amintiti-va schimbarea la fata a Domnului pe Tabor: ”El S-a schimbat la fata inaintea lor, iar vesmintele Sale se facura albe ca lumina… Ucenicii infricosati au cazut cu fata la pamant.” Dupa ce Moise si Ilie au aparut imbracati in aceeasi lumina, un nor i-a acoperit ca sa nu fie orbiti (Matei 17, 1-8). Iata cum harul Sfantului Duh aparea intr-o lumina stralucitoare celor carora Dumnezeu le arata lucrarea Sa.

Sf. Serafim de Sarov

 

pilda celor 10 fecioare

In pilda celor zece fecioare, dintre care cinci erau intelepte si cinci nebune (Matei 25, 1-13), se spune celor din urma, referindu-se la lipsa untdelemnului: „Duceti-va si va cumparati”. Intorcandu-se gasesc inchisa usa camarii de nunta si nu pot intra. Multi socotesc ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune simbolizeaza lipsa faptelor bune facute in viata. Interpretarea aceasta nu-i corecta intru totul. Daca le-ar fi lipsit faptele bune, ar mai fi putut sa fie numite fecioare, chiar daca erau nebune? Fecioria este o mare virtute, ca una ce imita starea ingerilor, putand inlocui toate celelalte virtuti.

Eu, nevrednicul, cred ca le lipsea harul Duhului Sfant. Facand fapte bune, fecioarele nebune, din punct de vedere spiritual, credeau ca viata crestineasca consta numai in aceste fapte. Am trait frumos, am facut milostenii, gandeau ele, fara a se ingriji daca au primit sau nu harul Sfantului Duh. Acest fel de viata, bazat numai pe participarea virtutilor morale, fara o cercetare minutioasa daca ele ne-au adus, si in ce cantitate, harul Sfantului Duh, este astfel caracterizat de cartile patristice: „Unele cai par drepte in ochii omului, dar sfarsitul lor sunt caile mortii” (Pilde 14,12).

Sfantul Antonie cel Mare, in scrierile lui catre monahi, scria despre astfel de fecioare: „Multi monahi si fecioare nu au nici o idee despre deosebirile voirii care lucreaza in om si nu stiu ca in el lucreaza trei voiri deodata. Prima este vointa lui Dumnezeu, perfecta si izbavitoare; a doua este propria noastra vointa omeneasca, care in sine nu este nici rea, nici buna; a treia vointa este draceasca, pe de-a-ntregul pierzatoare. Cea de a treia vointa este vrajmasa omului, indemnandu-l fie sa nu faca bine deloc, fie sa-l faca din mandrie, pentru binele in sine si nu pentru Hristos. Cea de-a doua, vointa noastra proprie, ne sfatuieste sa ne satisfacem poftele pacatoase sau, la fel cu cea draceasca, sa facem binele pentru el insusi, fara a ne ingriji de harul ce-l putem castiga. Prima vointa, cea de la Dumnezeu, ne invata sa facem binele cu un singur scop: dobandirea Sfantului Duh, comoara vesnica, inepuizabila, fara egal in lume.

Pe buna dreptate harul Sfantului Duh este simbolizat de untdelemnul ce le lipsea fecioarelor nebune. Sunt numite „nebune” pentru ca nu se ingrijeau de fructele care nu trebuie sa lipseasca faptelor bune, care sunt darurile Sfantului Duh, fara de care nimeni nu se poate mantui, caci „tot sufletul este insufletit de Duhul Sfant pentru a fi iluminat de taina sfanta a unimii Treimii.”

Insusi Duhul Sfant vine sa Se salasluiasca in sufletele noastre si aceasta salasluire intru noi a Atotputernicului, locuirea unitatii Sale Trinitare impreuna cu sufletul nostru este conditionata de stradania prin toate mijloacele ce ne stau in putinta de a obtine pe acest Duh Sfant, Care pregateste in noi un loc demn de aceasta intalnire, dupa cuvantul lui Dumnezeu: „Voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine”. (Apocalipsa 3,20). Astfel de untdelemn aveau fecioarele intelepte in candele, capabil sa lumineze puternic si clar multa vreme, asteptand sosirea in miez de noapte a Mirelui si intrarea cu El in camara de nunta a vesnicei bucurii.

Cand fecioarele nebune au vazut ca untdelemnul se termina din candele, au alergat in targ, dar n-au avut timp sa se intoarca inainte de inchiderea usii. Targul este viata noastra. Usa camarii de nunta este moartea. Fecioarele intelepte si nebune sunt sufletele crestinilor. Untdelemnul nu simbolizeaza faptele bune, ci harul Sfantului Duh, primit inlauntrul fiintei noastre prin mijlocirea faptelor bune si prin a carui lucrare fiinta noastra se transforma din aceasta in aceea, adica, din stricacioasa in nestricacioasa, din moarte sufleteasca in viata duhovniceasca, din intunecata in luminoasa, din inchisoare, in care stau inlantuite patimile, in camara de nunta si biserica sfintita, unde ne intalnim cu Domnul, Creatorul si Mantuitorul, Mirele sufletelor noastre. Mare este dragostea ce o are Dumnezeu pentru noi, pacatosii, fata de neglijenta ce o aratam noi la chemarea Sa: „Iata, stau la usa si bat” (Apocalipsa 3, 20), intelegand prin usa firul vietii noastre necurmat inca de moarte.

O, cat as dori eu, bucuria mea, ca si tu sa fii umbrit in aceasta viata de duhul lui Dumnezeu! Caci: „In ce te vei afla, in aceea te vei judeca” – zice Domnul. Vai, de trei ori vai, daca noi suntem impovarati de grijile pamantesti, caci cine poate suferi mania Lui si cine-I va putea rezista? Pentru aceasta s-a spus: „Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita” ( Matei 26,41) sau, altfel spus, pentru a nu fi lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne dau harul Sau. 

Sfantul Serafim de Sarov

Biserica de lemn, cea care in ultima vreme a fost folosita ca loc de luat masa pentru nevoiasii parohiei, a fost daramata in urma cu cateva saptamani pentru a face loc unui nou hypermarket, asa incat mancarea este servita acum intr-un container de transport. Fosta „baraca” pentru depozitare este mult prea mica pentru a-i incapea pe toti, dar oamenii sunt intelegatori si mananca cu randul sau isi iau farfuriile si mananca afara pe banci sau pe iarba. Problema cea mai mare este atunci cand incepe ploaia, cum a fost si in aceasta seara, si fiecare este nevoit sa se adaposteasca sub copaci. Dar, in ciuda acestor lucruri, cei care vin de fiecare data aici continua sa fie veseli si sa se bucure ca au parte de o masa calda. Nu uitati, avem mereu nevoie de ajutor pentru a continua aceasta actiune. Cei care doriti, puteti lua legatura cu membrii asociatiei pentru a afla in ce fel puteti ajuta.

13100706_563047280521547_5223089494058482222_n 13123191_563047337188208_6358662382675952623_o 13131434_563047340521541_2617528110575609185_o 13147865_563047327188209_3994028144644786513_o 13178859_563047240521551_2715205012672517630_n

lumanare

Mantuitorul Hristos, avand toate afectele noastre omenesti, adica toate aceste neputinte ale trupului – infometarea si frigul si setea – a fost sensibil la suferita umana, la nevoile noastre. A fost sensibil cand cineva era bolnav, si il vindeca.  De cele mai multe ori, Mantuitorul facea apel la credinta. Uneori insa, daca cineva era foarte bolnav, nici nu-l mai intreba daca el crede ca poate fi vindecat, ci il vindeca cu cuvantul. Ii era mila cand cineva era in deznadejde pentru ca ii murise copilul, cum fusese vaduva din Nain.  Ii era mila de cei care erau  flamanzi si insetati. 

Intr-atat S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Intr-atat Si-a asumat toate slabiciunile noastre si toate neputintele noastre, incat oricine sufera, Hristos sufera cu el! Oricine este bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e indurerat si plange, Hristos plange cu el!

Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

rugaciune-iertare-orice-pacat

Nu-mi plac definitiile dar despre rugaciune trebuie sa spun ca este fara indoiala o lucrare pornind de la Dumnezeu si care se intoarce la Dumnezeu. Duhul rugaciunii este un dar pe care Duhul Sfant il pune in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin. Noi il facem mai activ sau mai putin activ. Si, in acelasi timp, rugaciunea rupe o bariera care se pune intre noi si Dumnezeu. 

Minunea cea mare este sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Daca-L chemam cu toata puterea, Dumnezeu ni se reveleaza, ni se face cunoscut. Cautati in adancul inimii voastre si-L veti gasi acolo pe Dumnezeu. Strigati din toata inima si Dumnezeu va va raspunde, si minuni se vor face in sufletul vostru si duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide si veti vedea adevarul dumnezeiesc, care este singurul mantuitor.

Rugaciunea are atata putere incat poate schimba vointa cea de neschimbat a lui Dumnezeu. Rugaciunea aduce sanatate trupeasca si sufleteasca pentru cel care se roaga, inmoaie inimile in familiile care sunt inraite, intoarce de la pacat pe cel care savarseste pacatul.

In momentul cand te asezi la rugaciune, diavolul te ataca si dupa primele cuvinte, dupa primele scurte rugaciuni care le faci, iti pune in minte tot felul de ganduri neimportante, lumesti. Pana si curiozitatea de a sti cat e ceasul lucreaza in mintea ta, sau curiozitatea de a sti daca afara e soare sau nor. Toate acestea lucreaza ca niste actiuni nevinovate, dar ele strica glasul rugaciunii din inima noastra.

Ma intreaba unii credinciosi cum sa faca sa lupte impotriva gandurilor care le vin in minte cand se roaga. Primul lucru este sa nu le dai atentie. Adica sa le lasi sa treaca peste capul tau. Al doilea lucru este sa ceri ajutorul lui Dumnezeu si al ingerului pazitor. Si al treilea lucru este sa nu deschizi inima ta pentru o conversatie cu gandurile rele. Fiindca demonul e mai puternic decat noi. Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga. Asa se explica de ce suntem atat de atacati cand ne rugam. E o armata de demoni care ne aduc toate gandurile acestea josnice.

Daca inima ta este patrunsa cu adevarat de Duhul Sfant, daca rugaciunea ta iti contopeste intreaga inima si sufletul, atunci nu mai trebuie sa spui multe rugaciuni, ci doar rugaciunea : ” Doamne, nu ma lasa!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie?te-ma pe mine pacatosul”, care este cea mai puternica rugaciune. Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgoneste demonii si aduce ingerii inapoi, iar in inima si in minte aduce blandetea purtarii fata de ceilalti. 

Dar daca nu ai ajuns acolo, urmeaza regula rugaciunii din cartea de rugaciuni, deoarece chemand numele lui Dumnezeu prin toate rugaciunile care se fac, chemi pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfant, pe Sfanta Treime, pe Dumnezeu Tatal, pe Sfinti, pe toti Mucenicii, iar inima ta intra in vibratie launtrica cu toti acesti sfinti.

Sa stiti ca nu e o gluma relatia noastra cu Dumnezeu, sa stiti ca toata aceasta lume, cu toata civilizatia ei, este un moft. Ai inchis ochii si nu mai stii nimic de civilizatie si de mergerea pe Luna sau pe Marte si asa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevarat: relatia noastra cu Dumnezeu, nemurirea sufletului nostru si ceea ce ne asteapta dincolo de moarte, adica o moarte spirituala vesnica sau o viata vesnica.

Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

mana lui Dumnezeu

Niciodata sa nu deznadajduiti, pentru ca in cea mai grea imprejurare Dumnezeu te scapa. As putea sa va spun sute de cazuri din viata mea personala cand, in momentul in care tot orizontul parea inchis, cand nimic nu se mai deschidea pentru mine, in clipa aceea Dumnezeu deschidea o poarta. Multe lucruri s-au intamplat in viata mea care ar fi tulburatoare pentru multi. Dar Dumnezeu din toate m-a scos, ca si cum ingerul meu pazitor m-ar fi luat de ceafa si m-ar fi scos din toate imprejurarile. Nu ma refer la situatii fizice, materiale, ci la viata spirituala. Atunci erau ispite foarte mari, de forta, ispite de puscarie, cu care eram amenintat. Toate erau asupra mea ca un nor, dar Dumnezeu ma scotea din norul acesta.

Toate aceste lucruri pe care Dumnezeu le face cu noi trebuie sa le vedem. Sa vedem mana lui Dumnezeu in toate imprejurarile. Sa nu ne lasam dusi de ispita ca sunt puternic, bogat, ca sunt destept, ca pot sa fac si sa castig bine… Sa nu ne lasam dusi de nici un fel de ispita, ci totdeauna sa spunem: „Cu voia lui Dumnezeu se va face si aceasta, si aceea”… Si se va face.

Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

sf. serafim de sarov

Rugaciunea, postul, privegherea si alte nevointe crestinesti, oricat ar fi de bune prin ele insele, totusi, scopul vietii noastre crestine nu poate sa stea numai in indeplinirea acestora, cu toate ca ele pot servi ca mijloace absolut trebuitoare la atingerea acestui scop.
Adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant.
Rugaciunea, postul, privegherile, milosteniile si toate celelalte fapte bune facute in numele lui Hristos nu sunt decat mijloace pentru a-L primi pe Sfantul Duh.

Cum sa-l dobandesti? Dobandirea este acelasi lucru cu castigarea.  Stii ce inseamna a castiga bani? Cam acelasi lucru este si cu Sfantul Duh. In general, pentru oameni, scopul vietii este castigul de bani. Dobandirea Sfantului Duh este de asemenea un castig, dar un castig vesnic, izvorator de daruri, foarte asemanator castigului vremelnic, si se obtine prin aceleasi mijloace.

Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, compara viata noastra cu o calatorie si activitatea pamanteasca cu un negot. Ne recomanda tuturor: „Negutatoriti pana ce voi veni, rascumparand vremea, caci zilele rele sunt”(Luca 19,13; Efeseni 5,16) Cu alte cuvinte: grabiti-va sa obtineti bunatatile ceresti cu ajutorul bunurilor pamantesti. Aceste bunuri pamantesti nu sunt altceva decat fapte virtuoase facute in numele lui Hristos si care ne aduc harul Sfantului Duh.

( Sf. Serafim de Sarov – Scopul vietii crestine)

ajutorarea_aproapelui

Sa fii atent ca numai fapta buna facuta in numele lui Hristos ne castiga roadele Sfantului Duh. Tot ce nu e facut in numele Lui, chiar binele, nu ne aduce nici o rasplata in viata viitoare, iar in viata aceasta nu ne daruieste harul dumnezeiesc. Pentru aceasta spune Domnul Iisus Hristos: „Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” ( Luca 22,23).

Un lucru bun facut in numele lui Hristos nu ne va lasa lipsiti de mangaiere, ba dimpotriva, nu numai ca in veacul viitor aduce incununarea cu slava, dar chiar din viata aceasta il umple pe om de harul Sfantului Duh, precum s-a spus: „Dumnezeu nu da Duhul cu masura. Tatal iubeste pe Fiul si toate le-a dat in mana Lui” ( Ioan 3, 34-35).

Sfantul Serafim de Sarov