Arhive

ganduri (1)

Nevointa aspra
S-a spus de multe ori ca pentru cel ce se roaga, rugaciunea este o fapta dinamica, folositoare si placuta lui Dumnezeu. Acest fapt adevarat irita pe diavol si-l face sa lupte impotriva celui ce se roaga. De aceea credinciosul care doreste unirea sa cu Dumnezeu, intalneste piedici diavolesti organizate in sisteme capabile si de o ofensiva infricosator de bine programata. Din pricina aceste ofensive programate rugaciunea devine uneori o fapta obositoare, care pricinuieste o osteneala mai mare decat oricare alta lucrare. De aceea unul dintre parintii pustiei subliniaza: “Nu exista osteneala mai mare decat a se ruga cineva lui Dumnezeu. A se ruga cineva pana la ultima sa suflare, cere nevointa”.
Si nu numai rugaciunea este aceea care oboseste, ci mai ales razboiul indarjit al diavolilor este ceea ce face rugaciunea mai obositoare. Mania diavolilor impotriva celor ce se roaga este vadita. Razboiul viclenilor diavoli impotriva celor ce se roaga este de doua feluri: la vedere si nevazut, pentru incepatori si pentru cei desavarsiti. La incepatori foloseste de multe ori si razboiul vazut. Foloseste sunete, obiecte, pricinuieste zgomote ca sa-i poata distrage de la rugaciune. Totusi si pe incepatori si pe cei desavarsiti ii lupta mai ales prin ganduri.
Asadar, cel ce a inceput lupta impotriva gandurilor, si-a luat asupra sa o nevointa aspra deoarece gandurile constituie piedica cea mai mare pe care o intampina omul in curatia si desavarsirea sa duhovniceasca. Si la aceasta desavarsire nu se ajunge altfel, decat numai prin chemarea neincetata a numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Iar chemarea trebuie sa fie atat de deasa, incat, asa cum subliniaza Sfantul Grigorie Teologul “e mai de preferat sa pomeneasca cineva pe Dumnezeu, decat sa respire”.
Dar mai exista si razboiul launtric. Nici un razboi nu este atat de salbatic, precum acela al unui gand viclean ce se cuibareste in sufletul nostru si ne razboieste de acolo. Toate cele ce provin dinlauntrul nostru sunt mai grele decat cele ce ne ataca din afara. Cariul ce se naste in lemn, roade mai mult miezul lemnului. Bolile ce se nasc dinlauntrul nostru sunt viclene si pricinuiesc o catastrofa mai mare decat cea pricinuita de cauze exterioare. Statele de asemeni nu au fost distruse atat de mult de dusmanii exteriori, precum au fost distruse de cei dinlauntru. Asadar, sufletul nu poate fi distrus atat de masinatiile ce vin din afara, precum de bolile ce se sadesc inlauntrul nostru, adica de gandurile necurate si hulitoare.
Gandurile si provenienta lor
Ce sunt gandurile si de unde provin?
Cand spunem ganduri, nu intelegem prin aceasta in mod simplu cugetele, ci chipurile si reprezentarile sub care se infatiseaza ele de fiecare data insotind cugetarile corespunzatoare. Deci chipurile impreuna cu cugetarile se numesc ganduri. Prima si cea mai de temelie pricina a gandurile in om este pacatul stramosesc. Pana atunci mintea omului era neimpartita la alte lucruri, fiind atintita numai la Dumnezeu. Insa din momentul savarsirii pacatului stramosesc a inceput sa lucreze gandul tagaduirii si in continuare toate celelalte ganduri.
A doua cauza care pricinuieste gandurile in om sunt organele simturilor, atunci cand acestea nu sunt conduse de mintea cea stapanitoare. Dar mai ales auzul si vederea. Astazi, indeosebi, datorita tehnologiei simturile primesc mult mai multe iritatii decat mai demult. De aceea si lupta cu gandurile este mai puternica.
Al treilea motiv sunt patimile care exista in om. De la acestea diavolii iau pricina sa miste impotriva noastra gandurile cele rele.
Al patrulea motiv si cel mai insemnat sunt diavolii. Sfantul Grigorie Sinaitul subliniaza in mod explicit si pregnant: “Gandurile sunt cuvintele diavolilor si inainte-mergatoare patimilor”.
Inca si Sfantul Isaac Sirul spune ca gandurile starnesc si “vointa naturala” ce exista in noi insine, precum si inclinatiile ce le are sufletul nostru. In mod deosebit razboiul acesta este mai puternic la monahi, care de multe ori ajung la lupta corp la corp cu diavolul in timpul atacului gandurilor viclene. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca razboiul aceasta este mult mai greu decat razboiul cel simtit. Gandurile viclene pot aparea de asemenea si din temperamentul trupului, dar si din dieta zilnica, precum si din miscarile trupului insusi. Gandurile necurate provin din motivele de mai sus.
Calatoria spre tara pacatului
Pacatul se poate vedea la exterior ca un simplu fapt, ca un accident sau ca o oarecare alta intamplare. Dar pentru punerea in practica a acestui fapt au premers actiuni repetate. Ca sa se savarseasca o ucidere, de pilda, in mintea omeneasca au premers mii de cugetari si planuri. Pana sa ajunga la savarsirea uciderii mintea omeneasca a devenit un intreg cartier militar. Asa se intampla si cu savarsirea oricarui alt pacat. In atelierul ce se numeste minte omeneasca, a premers un intreg studiu si nenumarate actiuni, desigur fara ca cineva sa priceapa ceva.
Si inceputul a pornit de la un gand simplu.
Dar sa mergem mai departe pe drumul catre tara pacatului dupa atacul acelui gand simplu. De faptul ca prin mintea noastra trece in mod simplu o cugetare simpla sau un chip nu suntem noi raspunzatori si nici nu este greu sa le stam impotriva. Dar din clipa in care vom deschide usa acestei cugetari si vom incepe sa discutam cu ea, sa luam aminte la gandul acesta, atunci el se poate inradacina intru noi si atunci poate deveni un gand care tinde sa ne stanjeneasca. Gandul care este lasat sa se dezvolte si sa se instapaneasca astfel devine calauza spre pacat.
Sa urmarim putin aceasta calatorie care pe plan spiritual este foarte asemanatoare cu ceea ce este mersul si evolutia bolii in trupul omenesc. Si precum pentru a ajunge cineva la spital, dupa cum am spus mai sus, au premers diferite alte schimbari in organismul uman, asa si pentru a ajunge cineva, la savarsirea pacatului a premers un razboi mare, o multime de schimbari in acest atelier, care este mintea omeneasca. Si precum pentru nasterea unui copil a premers o intreaga lucrare, de la zamislire pina la purtarea in pantece timp de 9 luni, tot asa si pentru pacat premerge un mecanism complicat:
– zamislirea gandurilor
– purtarea in pantece a pacatului
– nasterea lui.
Sfantul Nicodim Aghioritul considera ca gandul este inceputul, centrul, radacina din care rasare tulpina, ramurile si intregul copac al pacatului. Raul incepe de la primul gand si se mareste continuu. Atunci cind cineva arunca o piatra intr-o fantana, unduirea pricinuita de caderea ei pricinuieste la inceput un cerc mic, cercul cel mic in continuare pricinuieste altul mai mare, acesta, altul si mai mare pina cand valul ajunge la pereti. Asa se intampla si cu pacatul. Inainte de savarsirea lui premerg mecanisme si actiuni succesive.
Stadiile (treptele) pacatului
Astfel putem distinge trei stadii in cadrul calatoriei spre tara pacatului:
a) atacul
b) consimtirea
c) robia
Cum functioneaza acest mecanism? Functioneaza astfel: Un oarecare gand viclean (al slavei desarte, al iubirii de argint, al clevetirii, etc.) vine in mintea omului. Diavolul lucreaza prin imaginatie si prezinta chestiunea cat se poate mai atractiva. In felul acesta atacul devine mai atragator si mai puternic. Pana in acest punct omul nu este raspunzator. Asadar un atac, un asalt al vrajmasului sau, mai simplu, o bataie in usa constituie primul stadiu. Iar starea aceasta este normala. Caci este cu neputinta sa existe om care sa nu primeasca atacul. Sfantul Efrem Sirul spunea ca precum in gradina, in chip firesc, impreuna cu plantele bune rasar si buruienile, sau precum insulele sunt lovite de jur imprejur de valuri, asa si omul neaparat va veni in contact cu atacurile gandurilor.
Stadiul luptei cu pacatul incepe de aici incolo. Inceputul luptei este atacul. Daca omul il indeparteaza din mintea sa fara sa conlucreze deloc cu el, atunci se izbaveste si scapa de urmarile nenorocirii ce urmeaza. Dar daca primeste convorbirea cu gandul cel viclean care mai inainte in mod simplu i-a batut in usa, pricinuieste prietenia, si atunci ajunge la consimtirea pacatului, care este stadiul al doilea in savarsirea pacatului.
De acum omul, avandu-se pe sine ca actor principal, savarseste pacatul in adancurile nepatrunse ale sufletului sau. Judeca, huleste, desfraneaza, preadesfraneaza, savarseste ucidere si alte nenumarate fapte rele, si face tot ceea ce isi poate inchipui mintea omeneasca.
Dupa aceasta nu ramane nimic altceva fara numai stadiul al treilea al pacatului, care este savarsirea activa a lui de catre om, a carui minte mai inainte a devenit roaba gandului pe care iata de acum nu-l mai poate stapani, ci ea este stapanita de el. Astfel gandul care a inceput cu o simpla bataie in usa, cu un atac, a inaintat, prin deschiderea usii la consimtire si in cele din urma neputand fi biruit, a sfarsit prin savarsirea pacatului. Aceasta este calatoria spre pacat, care incepe printr-un simplu gand.

Ieromonah Benedict Aghioritul

Comments are closed.