Patimile – izvorul gandurilor viclene
Pana la moarte, in tot acest timp in care sufletul se afla in trup, nu este cu putinta ca omul sa nu aiba ganduri si razboi. Pricina de baza a gandurilor este razboiul diavolului. Cele mai multe dintre ganduri sunt diavolesti. Scopul diavolului este sa-l arunce pe om in pacat, fie cu cugetarea, fie cu fapta. Sfantul Macarie Egipteanul numeste consimtirea cu gandurile viclene, preacurvie duhovniceasca. De aceea si spune: “Pazeste-ti sufletul tau curat, deoarece este mireasa lui Hristos”. De cele mai multe ori gandurile seamana cu un “curent de apa” inaintea caruia omul de multe ori intra in panica. De aceeea diavolii mai intai ne lupta cu gandurile si dupa aceea cu lucrurile. Daca cedam in ele atunci incet-incet ne imbrancesc in pacatul cu fapta.
Sfantul Ioan Damaschin ne spune ca gandurile principale ale rautatii sunt opt. Sa le enumeram:
a) al lacomiei pantecelui
b) al desfranarii
c) al iubirii de argint
d) al maniei
e) al mahnirii
f) al plictiselii
g) al slavei desarte
h) al mandriei
Altcineva ne va spune ca patima cea mai de seama a omului din care provin toate celelalte patimi este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este dragostea si grija nerationala fata de noi insine. Aceasta este patima omului contemporan. Din iubirea de sine izvorasc trei ganduri principale: al lacomiei pantecelui, al slavei desarte si al mandriei. Din aceste trei ganduri provin toate celelalte.
Categoriile de ganduri
Cele citate mai sus se refera la gandurile viclene. Insa, in afara de acestea exista si ganduri bune si desarte sau ganduri omenesti. Gandurile bune vin de la Dumnezeu. Dar cum le vom deosebi de gandurile viclene?
Un oarecare frate a intrebat pe Avva Varsanufie despre subiectul acesta si a primit raspunsul urmator: “Atunci cand gandul te indeamna sa faci ceva dupa voia lui Dumnezeu si ai bucurie in a face aceea si o intristare care i se impotriveste, afla ca e de la Dumnezeu. Iar gandurile de la diavol sunt tulburate si pline de intristare”. Deci gandurile ce vin de la Dumnezeu, pricinuiesc in om o pace si o bucurie launtrica. Si dimpotriva, gandurile ce vin de la diavolul sunt pline de tulburare si mahnire.

Gandurile – inceputul razboiului
In general, asa cum am spus si mai sus, gandurile sunt inceputul razboiului diavolului impotriva noastra. Si razboiul incepe prin atacul gandurilor, inainteaza la consimtire si sfarseste prin savarsirea pacatului.
Aceasta este calatoria si evolutia gandurilor care vin mai ales de la diavol si de la om.
Viclenia diavoleasca
Sa vedem asadar, cum este atacat omul de ganduri, sau ce mod folosesc diavolii ca sa ne atace prin ganduri. Viclenia diavolilor care vor sa semene inlauntrul nostru o mie si unul de ganduri necurate, este de nedescris. Diavolul exploateaza si cel mai neinsemnat fapt al vietii nostre, sau cazul cel mai neprobabil, sau iscodeste modul cel mai ciudat pentru ca sa ne intineze.
Mai intai de toate, inainte de a ne arunca in pacat, ne aduc ganduri ca Dumnezeu este iubitor de oameni. Iar dupa pacat ne bombardeaza cu gandurile ca Dumnezeu este aspru si neindurator, ca sa ne arunce in deznadejde.
Gandurile de hula
Dupa aceea diavolii incearca sa ne intineze clipele sfinte, precum sunt rugaciunea, Sfanta Euharistie, sau ne arunca ganduri de hula impotriva lui Dumnezeu.
Deci acest prea necurat de multe ori ne arunca ganduri hulitoare in vremea slujbelor sfinte si mai ales in aceea a Sfintei Liturghii, silindu-ne sa-l hulim pe Domnul si cele sfinte. Adica satana vine in ceasul in care savarseste taina Sfintei Liturghii si ne baga diferite ganduri de hula: cum ca cele sfintite nu sunt trupul si sangele lui Hristos, ca ceea ce primim nu este nimic. Sau ne aduce ganduri si mai necuviincioase si necurate, pe care ne rusinam sa le spunem.
Sf. Ioan Scararul ne spune ca un monah era luptat de aceste ganduri de 14 ani intregi. Nici un gand nu este atat de greu de spovedit ca gandurile hulei care il poate duce pe om si la deznadejde.
Acest razboi il avea si Avva Pamvo si “rugand pe Dumnezeu pentru aceasta a auzit de sus o voce dumnezeiasca spunandu-i: <Pamvo, Pamvo nu te mahni pentru pacatele straine, ci ingrijeste-te de faptele tale  “.
Aceste ganduri de hula si necurate au luptat si pe alti barbati mari si drepti, precum pe Sf. Meletie Marturisitorul. Si lucrul acesta il adeveresc sfintii Petru al Alexandriei si Pafnutie Marturisitorul. Sf. Petru al Alexandriei povesteste ca “in vreme ce marturisea credinta in Hristos si-mi munceau trupul cu diferite chipuri si-l ardeau cu foc, diavolul din launtrul meu il hulea pe Dumnezeu”.
Sf. Nicodim Aghioritul subliniaza ca gandurile acestea provin mai ales din judecata aproapelui, din mandrie si din pizma diavolilor. De aceea arma cea mai buna impotriva lor este smerenia si prihanirea de sine.

Siragul gandurilor
In Scara, Sf. Ioan Sinaitul se spune urmatoarele: “sa bagam de seama si vom afla ca atunci cind suna trambita duhovniceasca (clopotul de rugaciune) se aduna fratii in chip vazut si vrajmasii in chip nevazut. De aceea stand langa pat, unii dintre acestia, dupa ce ne-am desteptat ne indeamna sa ne intindem iarasi in pat zicand “Mai stai pina se vor ispravi cantarile incepatoare si vei merge la biserica dupa aceea.” Unii apoi, stand noi la rugaciune ne scufunda in somn; altii ne impung in stomac mai mult ca de obicei, altii ne atrag mintea la ganduri urate; altii ne indeamna sa ne rezemam de perete, socotindu-ne slabiti; ba uneori fac sa vina peste noi multe cascaturi.”
Altii ne aduc aminte de conturi si contracte si de dobanzi bancare. Si astfel, in loc sa fi plecat de la biserica folositi sufleteste, plecam pagubiti, fara sa fi auzit nici macar lucrurile cele mai elementare. Si in timp ce de multe ori in vremea rugaciunii mintea noastra este plina de ganduri necuviincioase, indata ce se termina rugaciune, toate dispar.

Stie diavolul folosul ce vine din rugaciune si de aceea incearca sa o murdareasca.
Iar daca vom birui pe diavol prin multe nevointe, atunci ne aduce ganduri de mandrie, schimband tactica si spunandu-ne ca, am sporit – chipurile – in virtute, deoarece, de pilda, au disparut toate gandurile de desfranare.
Gandul acesta, ca am biruit pe diavolul seamna cu un sarpe care este ascuns in murdaria mandriei. In adancul inimii noastre exista gand viclean.
Exista diavol care intineaza sufletul nostru imediat cum ne culcam. Exista si altii care ne intineaza prima noastra cugetare, adica atunci cand abia ne sculam din somn. Diavolul nu pierde niciodata ocazia sa ne lupte.
Uneori ne aduce ganduri impotriva parintelui nostru duhovnicesc, alteori ne spovedim, si, dupa spovedanie, ne intineaza cu amintirea pacatelor ce le-am spovedit ca sa ne duca la deznadejde. Alteori iarasi ne arunca in pacat si dupa aceea ne aduce ganduri sa invatam si pe altii a pacatui.
In linii generale, acestea sunt gandurile pe care le pricinuieste diavolul.
Sa vedem acum gandurile pricinuite de omul insusi.
Mintea omului este ca un caine care pururea da tarcoale macelariei. Caci precum cainele se duce la macelarie sa rapeasca vreo bucata de carne sau precum unui prieten al mancarurilor ii place sa vorbeasca mereu despre ele, asa este si mintea omului. De multe ori se hraneste cu intelegeri necuviincioase si necurate.
Un monah care nu are nimic si nici nu doreste nimic (si prin extensie un crestin), nu este deranjat in rugaciunea sa de cele ce le are. In vremea rugaciunii nu-i vin in mintea sa probleme legate de lucrurile ce le are. In timp ce un iubitor de agoniseala va avea inchipuiri si ganduri ale lucrurilor materiale atunci cand se roaga.
Omul necumpatat, adica rob pantecelui are cugetari si ganduri pline de idoli necurati. Sfantul Ioan Scararul aduce un exemplu. Asa cum multimea balegarului da nastere la viermi, asa si multimea mancarurilor naste caderi, ganduri necurate si vise necurate. Lacomia pantecelui este pentru gandurile desfranarii ceea ce este untdelemnul pentru foc.
De aceea Sfantul Ioan Sinaitul, scriind Scara, dupa cuvantul despre lacomia pantecelui, in chip intelept a asezat cuvantul despre desfranare “deoarece – spune el – cred ca acesta este maica aceleia”.
Adica, de unde provin gandurile viclene? Daca un om traieste bine, are toate conforturile si nu se osteneste, nici nu se nevoieste deloc, atunci un om ca acesta e foarte firesc sa aiba ganduri de desfranare, care vor sfarsi in fapte. Si iarasi, cand omul isi are simturile nestapanite si vede oarecare persoana, sau atinge cu mana pe cineva, sau aude ceva necuviincios, atunci este ca si cum ar deschide el insusi usa gandurilor necurate. Desigur in cazul acesta ajuta si firea omului care inclina spre aceste ganduri.
Insa si neascultarea fata de fagaduintele date lui Dumnezeu naste “depozit de ganduri”, adica mintea omului devine depozitul gandurilor rele. Aceleasi ganduri le creeaza si neascultarea de parintele nostru duhovnicesc.
De multe ori curiozitatea omului de a cerceta tainele lui Dumnezeu creeaza ganduri de hula, ba chiar si pe acela ca Dumnezeu este nedrept si partinitor. Caci unora le da vedenii si minuni, iar altora nu le-au dat nimic.

Ieromonah Benedict Aghioritul

Comments are closed.