Ierom Petru Pruteanu: De mai multe ori mi s-a adresat urmatoarea intrebare:

Parinte, putem sa ne impartasim de Pasti? Dar in Saptamana Luminata? Pentru a ne impartasi este nevoie sa continuam postul?

Intrebarea e buna, dar tradeaza o neintelegere clara a lucrurilor.

De Pasti nu pur si simplu se poate, ci chiar trebuie sa ne impartasim, iar in sprijinul acestei afirmatii vreau sa sintetizez cateva idei:

1. In primele veacuri ale Bisericii, asa cum vedem in Sfintele Canoane si la Sfintii Parinti, participarea la Liturghie fara impartasirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. (Despre aceasta va indemn sa cititi studiul: „Cand si cum sa ne impartasim”.) Cu timpul insa, mai ales in spatiul romanesc, evlavia si intelegerea crestinilor a scazut, iar rigorile pentru pregatirea de impartasanie au crescut pe alocuri exagerat (inclusiv prin dublul standard de pregatire a clericilor si a mirenilor). Dar chiar si asa, impartasirea cu Sfintele Taine la Pasti era o practica generala si a ramas si astazi in toate tarile ortodoxe, unii amanand impartasirea abia pentru noaptea de Inviere, de parca cineva i-ar impiedica sa se impartaseasca in fiecare duminica a Postului si a intregului an, iar de Pasti cu atat mai mult. Deci, ideal ar fi sa ne impartasim la fiecare Liturghie, dar mai ales in Joia Mare, la Pasti si la Cincizecime – cand s-au instituit si s-au constituit Euharistia si Biserica.
2.  Exista preoti-duhovnici care, in cazul persoanelor oprite de la impartasanie pentru anumite pacate grave, le permit acestora sa se impartaseasca (doar) la Pasti, hotarandu-le sa continue canonul/epitimia inca o perioada de timp dupa aceea. Acest obicei, desi nu este si nici nu trebuie sa devina unul general, se practica si in vechime, cu scopul de a-i intari duhovniceste pe penitenti si de a-i face si pe ei partasi bucuriei praznicale. Pe de alta parte, impartasania data penitentilor la Pasti arata faptul ca simpla trecere a timpului si chiar efortul personal al penitentului nu sunt suficiente pentru a-l scapa pe om de pacat si de moarte, ci este nevoie ca Insusi Hristos cel Inviat sa aduca lumina si intarire in sufletul celui care se pocaieste (asa cum si Sf. Maria Egipteanca, care a fost desfranata pana in ultima zi a vietii sale in lume, nu si-a inceput pocainta in pustie decat dupa ce s-a impartasit cu Hristos). De aici a aparut, pe alocuri, ideea gresita precum ca la Pasti s-ar impartasi doar talharii si curvarii. Dar oare Biserica are impartasanie speciala pentru talhari si curvari, si alta pentru cei care duc viata crestina? Nu este acelasi Hristos la fiecare Liturghie din an si cu El se impartasesc si preotii, si imparatii, si cersetorii, si talharii si copiii? Apropo, si Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (de sfarsitul Utreniei pascale) ne cheama pe toti fara osebire la impartasirea cu Hristos. Indemnul lui de a se apropia si cei care au postit si care nu au postit pentru ca vitelul este gras, iar Stapanul este darnic, se refera clar la impartasirea cu Sfintele Taine si este de mirare ca unii citesc/asculta acest Cuvant fara sa inteleaga ca nu la mese cu carne suntem chemati, ci la impartasirea cu Hristos.
3. Este foarte important si aspectul dogmatic al problemei. Lumea se inghesuie sa cumpere si sa manance la Pasti carne de miel – aceasta fiind singura „porunca biblica” pe care o respecta unii in viata (pentru ca restul poruncilor nu le convin!). Cartea Iesirii insa, atunci cand vorbeste despre junghierea unui miel de Pasti, se refera la Pastele iudaic, unde mielul era o profetie a Mielului–Hristos care S-a jertfit pentru noi. Deci a manca de Pasti carne de miel fara a te impartasi cu Hristos, inseamna o intoarcere in Vechiul Testament si nerecunoasterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1:29). De asemenea, lumea coace diferiti cozonaci sau alte copturi pe care le numesc „pasca” sau, cu alte cuvinte, „pasti”, doar oare nu stim ca „Pastele nostru este Hristos” (I Corinteni 5:7)? Deci toate aceste bucate alimentare specifice zilei si perioadei de Pasti ar trebui sa fie o continuare, dar nu un substitut al impartasirii cu Sfintele Taine. Despre aceasta nu se prea vorbeste prin Biserici, dar noi toti trebuie sa stim ca ziua de Pasti este centrata anume pe participarea la Liturghie si impartasirea cu Hristos cel inviat.
4. Unii mai spun ca nu te poti impartasi cu Sfintele Taine in ziua de Pasti pentru ca dupa aceea mananci de dulce/frupt, dar oare preotul nu face la fel? Pentru ce se mai slujeste Liturghia la Pasti, iar imediat dupa ea se binecuvanteaza lactatele si carnurile? Oare nu-i clar ca dupa impartasire se pot manca de toate? Sau poate cineva priveste Liturghia ca un teatru si nu ca pe o chemare la impartasirea cu Hristos? Daca ar fi fost incompatibile mancarea de dulce/frupt cu impartasirea, atunci de Pasti si Craciun ori nu s-ar face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mancare de dulce. Si asta-i valabil pe parcursul intregului an bisericesc.
5. Iar acum despre impartasirea in Saptamana Luminata. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca crestinii „sa se indestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul intregii Saptamani Luminate, chiar daca in aceasta saptamana speciala nu se posteste nici macar miercurea si vinerea. Deci e clar ca impartasirea se face fara post, caci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de impartasire se refera in primul rand la ajunarea inainte de primirea Sfintelor Taine, adica la primirea impartasaniei dupa cel putin 6 sau chiar 9 ore de nemancare . Iar daca e sa ne referim la postul de durata, atunci este suficient postul de 7 saptamani pe care l-am tinut si nu-i nevoie, ba chiar este interzis sa-l continuam; vom posti in zilele de miercuri si vineri, si in celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preotii nu postesc in Saptamana Luminata pentru a se impartasi, si nu-i clar de unde s-a luat ideea ca mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider ca au dezlegare la impartasire in zilele Saptamanii Luminate doar cei care au tinut intregul post, duc o viata crestina echilibrata si-L doresc intotdeauna pe Hristos (nu doar in posturi), pentru ca nu percep impartasirea ca o rasplata pentru nevointa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufletesti.

Deci „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem” de Hristos, ca sa intelegem mai bine ce inseamna „Hristos a inviat!” si „Adevarat ca a inviat!”, pentru ca chiar El spune: „Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan 6:53-54).

Comments are closed.