Viata nu are nevoie de argumente apologetice; in mod firesc si spontan, orice fiinta vie, cu atat mai mult omul, este pentru viata. Cu totii suntem pentru viata intrucat suntem pentru noi insine, pentru propriul nostru bine. Odata ce o traim, nu ne mai dorim incetarea ei, ci necontenita sporire si imbunatatire.
Cu toate acestea, asa cum o cunoastem, viata este permanent amenintata de incetare (deces) si afectata de nenumarate adversitati (materiale, medicale, spirituale) incat a trai inseamna a supravietui. Viata ne constrange la o lupta pentru viata, a noastra si a semenilor nostri, deopotriva.
Din nefericire, inteleasa si purtata doar in numele supravietuirii si implinirii in aceasta viata, rapusa in cele din urma de moarte, lupta pentru viata proprie devine inevitabil lupta impotriva vietii celuilalt. Si nici un alt exemplu nu este mai graitor, prin tragedia sa, decat lupta dusa de mame, familii si societate
impotriva procreatiei, in general, si a copilului nenascut, in special. Refuzul de a avea copii a ajuns un stil de viata consacrat al majoritatii tinerilor majori si adultilor din tarile „civilizate”. Aici, inamicul numarul unu, public si privat, al fericirii umane este desemnat in vremea noastra prin expresia „sarcina nedorita” sau „copilul nedorit”. In vederea lichidarii lui s-a perfectionat un intreg arsenal de mijloace tehnologice (de la avortul prin aspirare, la pilula hormonala si sterilizarea voluntara) si ideologice („planificarea familiala”, „controlul populatiei”, „sanatatea reproducerii”). Rezultatul provizoriu?
Pe langa holocaustul pruncilor nenascuti, traumele fizice, emotionale si spirituale imense ale milioanelor de femei implicate si catastrofa imbatranirii demografice globale, ale carei semne incep sa se intrevada. Credinta in Dumnezeu ofera singura iesire din aceasta turnura sinucigasa a umanitatii recente. În perspectiva credintei, primim viata de la un Izvor – Dumnezeu – si ne indreptam, insusindu-ne-o, catre mai multa viata, in comuniunea deliberata cu El. Daca este asa, viata aceasta nu poate fi niciodata intamplatoare sau inoportuna; mai mult, este oportunitatea pentru viata plenara, viata vesnica. Nu doar pentru noi, ci si pentru orice semen al nostru. Nimeni nu poate fi in plus. Daca un copil vine pe lume nu doar prin voia parintilor si contributia unui mecanism biochimic, ci in primul rand prin bunavointa Creatorului, atunci orice intentie de a o evita, indiferent de metoda folosita, inseamna a-L declara pe Dumnezeu Insusi inoportun in viata noastra. De cate ori o facem – desi rostim zilnic „faca-se voia Ta” -, si nu numai in contextul „planificarii familiale”, consecintele nu pot fi decat aceleasi: nu ne putem astepta la o viata implinita fara Cel care ne-o daruieste.
Este o realitate pe care noi, romanii, o constatam tot mai dureros în ultimele decenii. Liberalizarea avortului, campaniile succesive pentru „sanatatea reproducerii” si „educatie sexuala” in scoli, toate axate valoric pe principiul individualismului –„traieste cum iti place”-, urmarind doar evitarea „sarcinii nedorite” si a bolilor cu transmitere sexuala, fac parte integranta din degradarea sociala, economica si spirituala a tarii noastre, acum si pe termen lung. Mentalitatea ca viata e un bun de consum, nimic mai mult, si moravurile in care aceasta se manifesta fac victime tocmai in punctele cele mai importante ale tesaturii interumane care este un popor: copii educati de gustul televiziunii pentru sex si violenta; tineri care isi cauta sensul vietii in stupefiante, desfrau, subculturi si sinucidere; parinti care isi omoara pruncii „nedoriti” dar îi abandoneaza acasa pe cei „doriti” pentru ani de munca in strainatate; medici si cadre medicale care cu o mâna aduc pruncul pe lume iar cu cealalta curma viata celui nenascut; farmacisti care vând pilule si alte mijloace care, asa cum observa demult Clement Alexandrinul, ucid în cei ce le folosesc nu numai pruncii ci si iubirea de oameni; educatori pentru care anatomia si fiziologia reproducerii pot tine loc de repere morale; artisti si jurnalisti care promoveaza cultura hedonista si pornofilia; juristi si oameni politici care considera ca pentru a putea convietui întreolalta membrii unui popor au nevoie de dreptul de a-si omorî urmasii.
Odata intrate în practica obisnuita de viata, pacatele împotriva vietii nu pot decât sa-si produca efectele devastatoare.
Specialistii o recunosc fara menajamente: „Evolutiile demografice actuale si caracteristicile componentelor care au produs si produc aceste evolutii prefigureaza un tablou mai mult decât sumbru al populatiei României în deceniile urmatoare, daca nu intervine o redresare de substanta în evolutia componentei majore a degradarii structurii pe vârste a populatiei – natalitatea […] împiedicarea depopularii masive a tarii, care se profileaza pe termen lung si foarte lung, impune în mod necesar o redresare a fertilitatii populatiei, adica a numarului de copii pe care îi naste o femeie.”  Într-o Uniune Europeana confruntata ea însasi cu aceleasi probleme demografice, care pun sub semnul intrebarii capacitatea de sustinere a întregului sistem de asigurari sociale (sanatate, pensii), România nu poate evita un fenomen de imigrare tot mai pronuntat, cu consecinte politice, culturale si religioase majore. Dupa cum s-a spus, „cei blânzi – care nu-si omoara copiii –, aceia vor mosteni pamântul”!
Este aceasta situatie reversibila? Se mai poate face ceva?
Într-adevar, pentru oricine ia lucrurile în serios, sentinta „lasati orice speranta, voi care intrati” pare inevitabila. Si totusi, nu întâmplator tocmai acestui timp al ororilor i-a adresat Dumnezeu prin Sf. Siluan Athonitul mesajul „tine mintea în iad si nu deznadajdui”. Nici negarea, minimalizarea sau evitarea problemei, nici tratarea ei apocaliptica nu ofera vreo solutie. Singura, cea a pogorârii la iad, sta doar în puterea Celui ce a calcat moartea noastra cu moartea Sa, spre a ne oferi învierea si viata: „Îndrazniti, Eu am biruit lumea”. (In 16,33)
Tinând cont de faptul ca peste 80% din populatia tarii se declara de credinta ortodoxa, este probabil ca majoritatea pacatelor împotriva vietii sa fie încuviintate si savârsite de membri ai Bisericii noastre. Deosebit de grav este faptul ca sunt savârsite si de credinciosii ortodocsi practicanti, nu doar de cei indiferenti. Aceasta realitate impune o responsabilitate majora Bisericii, cu atât mai mult cu cât aceasta se considera, pe buna dreptate, „maica poporului român”.
În anul 1997, cu prilejul Zilei Internationale a Copilului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresa tuturor credinciosilor cuvântul pastoral „Copiii sunt un dar si o binecuvântare a lui Dumnezeu”, în care afirma încrederea ca preocuparea pastorilor duhovnicesti pentru realitatile tragice ale avortului si feririi zamislirii de copii din tara noastra vor ajunge „la inimile fratiilor voastre, mame si tati, tineri si bunici, si ca împreuna vom medita serios asupra perspectivei noastre vremelnice si vesnice, atât ca Biserica, cât si ca neam”. Înainte si dupa acest mesaj o serie de clerici si mireni au luat initiativa înfiintarii – cu binecuvântarea întâi-statatorilor Bisericii – a unor asociatii ortodoxe de tip „pentru viata” (pro-vita), dedicate sustinerii si promovarii în contextul crizei actuale a valorilor crestine traditionale cu privire la viata de familie si procreatie. Se poate însa aprecia ca, desi nu mici, eforturile acestor asociatii nu au dat pâna în prezent suficiente roade, datorita numarului lor redus, a disproportiei între mijloacele umane si materiale angajate de acestea si dimensiunile si complexitatea problemelor pro-vita (educationale, economice si sociale ale tinerilor si adultilor implicati în viata intima sau de familie).
Luând în considerare rezultatele si lipsurile din activitatea lor, asociatiile ortodoxe pro-vita au ajuns la concluzia necesitatii depasirii activitatilor izolate, sporadice si improvizate care, desi meritoase pentru început, nu pot influenta semnificativ situatia. Singurul mod în care îsi pot eficientiza activitatea îl reprezinta sprijinul reciproc sistematic prin asocierea lor într-o federatie nationala. În acest scop, la 1 octombrie 2004, la Praznicul Acoperamântul Maicii Domnului, cu ocazia primei lor întâlniri pe tara, la sediul „Asociatiei Provita pentru nascuti si nenascuti” din Valenii de Munte, acestea pus bazele unei Federatii a Organizatiilor Pro-Vita Ortodoxe din România, având ca scop „conjugarea eforturilor tuturor persoanelor si organizatiilor ortodoxe în vederea apararii si promovarii în întreaga societate a învataturii de credinta ortodoxe cu privire la valoarea vocatiei parentale pentru viata aceasta si pentru cea vesnica, la valoarea unica în fata lui Dumnezeu a vietii persoanei umane înca de la concepere, cu privire la pacatele împotriva acestora, cât si pentru sprijinirea materiala si morala a familiilor si persoanelor care cauta sa puna în practica aceasta învatatura.” (art. 5 din Statut).
Încercând sa raspunda chemarii stringente de reînnoire a neamului românesc, Federatia îsi propune sa contribuie, alaturi de toti cei pe care constiinta îi angajeaza în lupta pentru viata, la sprijinirea întoarcerii catre Izvorul Vietii a celor care L-au abandonat. O premiza indispensabila – deloc un panaceu– o constituie buna informare, cu atât mai mult cu cât întreaga ideologie a „drepturilor sexuale si reproductive” utilizeaza din plin manipularea de limbaj („produsul de conceptie”, în loc de embrion sau fat; „întreruperea sarcinii” în loc de omorârea fatului si multe altele) si tendentiozitatea în prezentarea datelor stiintifice.                                                                                    Un înalt ierarh afirma: „În interiorul Bisericii noastre, pentru ca speranta sa devina un dar cultivat si roditor, sunt necesare, la nivel de parohie si eparhie, programe de cateheza si asistenta pastorala a familiilor în criza, cicluri de cateheze pentru pregatirea tinerilor pentru casatorie, cateheze pastorale pentru tinerii casatoriti si pentru parintii lor […] Prin toate aceste programe trebuie afirmata si cultivata sfintenia casatoriei, organizata solidaritatea în familie si între familii, afirmata demnitatea paternitatii, a filiatiei si a fraternitatii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce trebuie cultivate.”

Indrumarul Medical Crestin al Federatiei Pro-Vita Ortodoxa

PREOT PROF. DR. ILIE MOLDOVAN
PROF. DR. SEBASTIAN MOLDOVAN
PREOT NICOLAE TANASE
MEDIC CHRISTA TODEA-GROSS

Comments are closed.