parintele petroniu tanase

„Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale.
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!
Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!”

Legata de vremea Postului Mare, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este o rugaciune scurta, dar plina de putere si bogatie duhovniceasca, cum numai marele parinte Efrem Sirul „alauta Duhului Sfant”, putea sa o alcatuiasca.

Tipicul prevede sa fie rostita avand ochii trupesti si mainile ridicate in sus, cu ochii mintii inaltati catre Dumnezeu, cu umilinta, cu lacrimi si cu frica de Dumnezeu, insotita de metanii si inchinaciuni, dupa randuiala cunoscuta.
Rostita astfel, cu intelegere si simtire, ea preface si innoieste intreaga viata sufleteasca. Staruind asupra cuprinsului ei, vom descoperi o intreaga teologie a pocaintei, incat cu dreptate aceasta rugaciune este numita „Rugaciunea pocaintei”.
Rugaciunea are trei parti bine deosebite. In prima parte, ne rugam lui Dumnezeu: „Doamne si Stapanul vietii mele! Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanie si al grairii in desert nu mi-l da mie”. In partea a doua: „Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale”. Si incheiem: „Asa, Doamne, daruieste-mi sa-mi vad pacatele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti, in vecii vecilor. Amin”. Deci pe de o parte ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de patru duhuri rele, de patru patimi, iar pe de alta, cerem sa ne daruiasca patru duhuri bune, patru virtuti.

Observam ca Sfantul Efrem, insirand cele doua feluri de patimi si de virtuti, le numeste pe toate deopotriva „duhuri”: duhul trandaviei, duhul curatiei…. Cum sa intelegem oare aici cuvantul „duh”?
In privinta duhurilor rele, lucrul este simplu. Izvorul a toata rautatea este duhul rautatii, care „umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita” (1 Petru 5, 8) si lupta noastra trebuie sa o ducem impotriva „duhurilor rautatii din vazduh” (Efes. 6, 12). Patimile care inrobesc pe om nu sunt altceva decat semnul infrangerii omului in lupta sa cu aceste puteri vrajmase. De aceea, Sfintii Parinti obisnuiesc sa numeasca „duh” nu numai pe „duhul rautatii”, pe diavolul, ci si lucrarea lui, zicand deopotriva: „duhul trandaviei”, sau „dracul trandaviei” si „duhul lacomiei” sau „dracul lacomiei” etc.
Acest fel de a vorbi al Parintilor este mai cuprinzator si ne ajuta sa intelegem mai deplin cum stau lucrurile. O patima este mai mult decat o imbolnavire a sufletului, este caderea in robia unei puteri vrajmase, care ne stapaneste cu silnicie, ne lupta neintrerupt, urmarindu-ne moartea vesnica. In dosul fiecarei patimi se ascunde puterea vrajmasa a diavolului.
„Ingerii stau mai aproape de cei ce se curata cu postul”
Dar de ce, in prima parte a rugaciunii, rugam pe Dumnezeu sa nu ne dea cele patru duhuri rele? Oare Dumnezeu ne da trandavia, mania, patimile? Fireste ca nu! Uneltirile dracesti sunt pline de viclenie si puterea lor nespus de mare si nimeni n-ar putea scapa de ele daca Dumnezeu nu le-ar ingradi neingaduindu-i sa razboiasca pe om mai presus de puterile sale. De aceea, cand zicem: „duhul trandaviei, al grijii de multe… nu mi-l da mie”, ne rugam lui Dumnezeu sa nu ne lase sa cadem in robia patimii trandaviei, sa nu lase pe dracul trandaviei sa ne stapaneasca.
Daca prin duhurile patimilor intelegem pe draci, atunci prin duhurile virtutilor: al curatiei, al smereniei, trebuie sa intelegem pe duhurile cele bune, pe ingeri? Este adevarat ca si ingerii necontenit ne ajuta la savarsirea binelui, daca nu-i indepartam cu pacatele, precum auzim la utrenia din Lunea branzei: „ingerii, pazitorii vietii noastre stau mai aproape de cei ce se curata cu postul”. Totusi, Sfintii Parinti, cand este vorba de virtuti, nu vorbesc niciodata ca in cazul patimilor; nu zic adica „ingerul curatiei”, „ingerul smereniei” etc, cum zic dincolo: „dracul lacomiei”, „dracul mandriei”. Deci, cele patru duhuri bune nu sunt ingeri, ci altceva.
Stim ca la Sfantul Botez, omul se leapada de satana si se imbraca cu Hristos; se face locas al Duhului Sfant si primeste putere sa se faca fiu al lui Dumnezeu (Ioan 1, 12). Are intru sine semintele tuturor virtutilor, „darurile Botezului”, ale Mirungerii, si omului nu-i mai ramane decat sa dea lucrarea cea din afara, prin implinirea poruncilor, ca sa creasca omul cel nou, nascut din Sfantul Botez.
De aceea, Sfintii Parintii zic ca viata duhovniceasca este o desfasurare a acestor puteri, o „actualizare a darurilor Botezului si Mirungerii”. Virtutile deci, fiind lucrarea Sfantului Duh din om, sunt numite si ele „duhuri”, ca si izvorul din care curg. Asa numeste si proorocul Isaia darurile Sfantului Duh zicand: „duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului…” (Isaia 11, 2-3). Deci, cele patru duhuri bune: duhul curatiei, al smereniei si celelalte nu sunt ingeri, ci daruri ale Sfantului Duh si ne rugam lui Dumnezeu ca ele sa nu ramana nelucratoare in noi.
O simpla privire asupra celor doua siruri de „duhuri” ne ajuta sa intelegem un lucru foarte insemnat pentru viata duhovniceasca: duhurile rautatii se afla in afara de noi, deci si raul este in afara. Duhurile virtutilor, darurile Sfantului Duh, izvorul binelui se afla inauntrul nostru. Spre rau ne indeamna niste puteri straine de noi; spre bine avem puteri proprii, puterea dumnezeiasca din noi. Deci, este mai usor a face binele decat raul. De aici si marea raspundere pe care o are omul inaintea lui Dumnezeu si osanda grea pentru savarsirea raului.
Cu rost a pus Sfantul Efrem, mai intai duhurile rautatii si in al doilea rand duhurile virtutilor; pentru ca nu putem lucra virtutea, daca nu ne-am curatit mai intai de patimi.

Leave a Reply