Se spune cã intelectul e dat omului ca sã cunoascã adevãrul. Intelectul e dat omului, dupã pãrerea mea, nu ca sã cunoascã adevãrul, ci sã primeascã adevãrul.

Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu existã nici o legãturã, ãla e mort, sufleteste mort, iar celãlalt e viu si între un viu si un mort nu existã nici o legãturã. Credinciosul crestin e viu.

În bisericã afli cã existi.

Iisus Hristos este eternitatea care puncteazã istoria.

În fata lui Dumnezeu, geniul e vãr primar cu idiotul.

Fãrã Dumnezeu omul rãmâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicãieri si merge spre nicãieri.

La puscãrie am demonstrat vreme de douã ore cã istoria românilor dezgolitã de crucile de pe scuturile voievozilor e egalã cu zero. Cã doar voievozii nu s-au bãtut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

Nivelul meu intelectual, chiar dacã sunt savant, nu depãseste nivelul unui popã obscur din Bãrãgan. Pentru cã preotul ãla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatrã, stã de vorbã cu absolutul.

Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intrã la Dumnezeu e rugãciunea. Rugãciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gânditã crestin, rugãciunea ne aratã cã umilinta înaltã, iar nu coboarã pe om.

Am devenit un gânditor crestin cînd mi-am dat seama cã fãrã revelatie, fãrã asistentã divinã, nu pot sti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacã are vreun sens sau nu, nici dacã eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Când mi-am dat seama cã fãrã Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.

Comments are closed.