Archive for mai, 2016
La excursie au participat 30 dintre copiii Asociatiei ”Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului”, cu 5 adulti voluntari, 10 copii de la Asociatia ”Inimioare Fericite”, 8 copii de la Centrul de zi ”Alter Ego”, cu 2 adulti voluntari.
Programul excursiei a fost urmatorul:
Vineri 13 mai
Pornire la ora 7, dupa ce pr. Tiberiu Valean a rostit rugaciunea de calatorie
Ora 8.30 – pauza pe Meses la un loc de joaca
Ora 12 – sosirea la salina Turda – copiii au servit sandvisuri; vizitarea salinei
Ora 15 – masa de pranz urmata de drumetie pe Cheile Turzii
Ora 18 – cazare la Liceul Agricol Turda
Ora 19 – cina, urmata de cantece si voie buna si in final rugaciunea de seara
Sambata 14 mai
Ora 8 – rugaciunea de dimineata, urmata de micul dejun
Deplasarea la Manastirea Nicula, vizitarea bisericii, inchinarea la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, vizitarea bisericii vechi de lemn, prezentarea istoricului manastirii
Ora 13 – Masa de pranz –la manastire
Asociatia a donat manastirii produse alimentare.
Ora 14 – deplasarea la Gradina Botanica Jibou – vizitare, admirarea plantelor, animalelor si a acvariului
Ora 16 – deplasarea la Manastirea Bobota
Asociatia ”Inimioare fericite” a pregatit masa in padure, servind bograci si branzoici.
S-a vizitat biserica manastirii si muzeul taranesc.
Ora 20 – intoarcerea spre casa, in acorduri muzicale.
Duhul Sfant ne pune in gand cuvintele lui Hristos si lucreaza in armonie cu El, calauzindu-ne pasii, cu demnitate si bucurie, pe calea pacii.
Vorbind despre acest har prezent în lumea întreaga si în neamul nostru omenesc prin Dumnezeu-Omul, Evanghelia zice: ”Intru El era viata si viata era lumina oamenilor” si adauga: ”Si lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). Adica harul Duhului Sfant primit la Botez, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, cu toate caderile, cu toate intunecimile noastre sufletesti, continua sa straluceasca in inima cu lumina sa vesnica.
Harul Sfantului Duh este Lumina. Toata Scriptura ne spune acest lucru. David, stramosul lui Dumnezeu-Omul, a spus: ”Faclie picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor mele. ”(Psalmul 118, 105). Cu alte cuvinte, harul Sfantului Duh, pe care legea il descopera sub forma poruncilor dumnezeiesti, este luminatorul si lumina mea, si daca n-ar exista acest har al Sfantului Duh, pe care cu frica ma silesc sa-l castig, laudandu-L de sapte ori pe zi pentru judecatile dreptatii Sale ( Psalmul 118, 164) cum as fi putut gasi o singura licarire de lumina sa-mi lumineze calea vietii intunecata de ura vrajmasilor mei, printre greutatile care nu lipsesc demnitatii imparatesti?
De multe ori Dumnezeu a aratat, in prezenta multor martori, cum lucreaza harul Sfantului Duh asupra oamenilor, pe care El ii luminase si invatase prin marete semne. Aduceti-va aminte de Moise, dupa intalnirea cu Dumnezeu pe Sinai (Iesirea 34, 40). Oamenii nu-l puteau privi, pentru ca fata ii stralucea de o lumina negraita, fiind obligat sa se arate poporului cu fata acoperita de un val. Amintiti-va schimbarea la fata a Domnului pe Tabor: ”El S-a schimbat la fata inaintea lor, iar vesmintele Sale se facura albe ca lumina… Ucenicii infricosati au cazut cu fata la pamant.” Dupa ce Moise si Ilie au aparut imbracati in aceeasi lumina, un nor i-a acoperit ca sa nu fie orbiti (Matei 17, 1-8). Iata cum harul Sfantului Duh aparea intr-o lumina stralucitoare celor carora Dumnezeu le arata lucrarea Sa.
Sf. Serafim de Sarov
In pilda celor zece fecioare, dintre care cinci erau intelepte si cinci nebune (Matei 25, 1-13), se spune celor din urma, referindu-se la lipsa untdelemnului: „Duceti-va si va cumparati”. Intorcandu-se gasesc inchisa usa camarii de nunta si nu pot intra. Multi socotesc ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune simbolizeaza lipsa faptelor bune facute in viata. Interpretarea aceasta nu-i corecta intru totul. Daca le-ar fi lipsit faptele bune, ar mai fi putut sa fie numite fecioare, chiar daca erau nebune? Fecioria este o mare virtute, ca una ce imita starea ingerilor, putand inlocui toate celelalte virtuti.
Eu, nevrednicul, cred ca le lipsea harul Duhului Sfant. Facand fapte bune, fecioarele nebune, din punct de vedere spiritual, credeau ca viata crestineasca consta numai in aceste fapte. Am trait frumos, am facut milostenii, gandeau ele, fara a se ingriji daca au primit sau nu harul Sfantului Duh. Acest fel de viata, bazat numai pe participarea virtutilor morale, fara o cercetare minutioasa daca ele ne-au adus, si in ce cantitate, harul Sfantului Duh, este astfel caracterizat de cartile patristice: „Unele cai par drepte in ochii omului, dar sfarsitul lor sunt caile mortii” (Pilde 14,12).
Sfantul Antonie cel Mare, in scrierile lui catre monahi, scria despre astfel de fecioare: „Multi monahi si fecioare nu au nici o idee despre deosebirile voirii care lucreaza in om si nu stiu ca in el lucreaza trei voiri deodata. Prima este vointa lui Dumnezeu, perfecta si izbavitoare; a doua este propria noastra vointa omeneasca, care in sine nu este nici rea, nici buna; a treia vointa este draceasca, pe de-a-ntregul pierzatoare. Cea de a treia vointa este vrajmasa omului, indemnandu-l fie sa nu faca bine deloc, fie sa-l faca din mandrie, pentru binele in sine si nu pentru Hristos. Cea de-a doua, vointa noastra proprie, ne sfatuieste sa ne satisfacem poftele pacatoase sau, la fel cu cea draceasca, sa facem binele pentru el insusi, fara a ne ingriji de harul ce-l putem castiga. Prima vointa, cea de la Dumnezeu, ne invata sa facem binele cu un singur scop: dobandirea Sfantului Duh, comoara vesnica, inepuizabila, fara egal in lume.
Pe buna dreptate harul Sfantului Duh este simbolizat de untdelemnul ce le lipsea fecioarelor nebune. Sunt numite „nebune” pentru ca nu se ingrijeau de fructele care nu trebuie sa lipseasca faptelor bune, care sunt darurile Sfantului Duh, fara de care nimeni nu se poate mantui, caci „tot sufletul este insufletit de Duhul Sfant pentru a fi iluminat de taina sfanta a unimii Treimii.”
Insusi Duhul Sfant vine sa Se salasluiasca in sufletele noastre si aceasta salasluire intru noi a Atotputernicului, locuirea unitatii Sale Trinitare impreuna cu sufletul nostru este conditionata de stradania prin toate mijloacele ce ne stau in putinta de a obtine pe acest Duh Sfant, Care pregateste in noi un loc demn de aceasta intalnire, dupa cuvantul lui Dumnezeu: „Voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine”. (Apocalipsa 3,20). Astfel de untdelemn aveau fecioarele intelepte in candele, capabil sa lumineze puternic si clar multa vreme, asteptand sosirea in miez de noapte a Mirelui si intrarea cu El in camara de nunta a vesnicei bucurii.
Cand fecioarele nebune au vazut ca untdelemnul se termina din candele, au alergat in targ, dar n-au avut timp sa se intoarca inainte de inchiderea usii. Targul este viata noastra. Usa camarii de nunta este moartea. Fecioarele intelepte si nebune sunt sufletele crestinilor. Untdelemnul nu simbolizeaza faptele bune, ci harul Sfantului Duh, primit inlauntrul fiintei noastre prin mijlocirea faptelor bune si prin a carui lucrare fiinta noastra se transforma din aceasta in aceea, adica, din stricacioasa in nestricacioasa, din moarte sufleteasca in viata duhovniceasca, din intunecata in luminoasa, din inchisoare, in care stau inlantuite patimile, in camara de nunta si biserica sfintita, unde ne intalnim cu Domnul, Creatorul si Mantuitorul, Mirele sufletelor noastre. Mare este dragostea ce o are Dumnezeu pentru noi, pacatosii, fata de neglijenta ce o aratam noi la chemarea Sa: „Iata, stau la usa si bat” (Apocalipsa 3, 20), intelegand prin usa firul vietii noastre necurmat inca de moarte.
O, cat as dori eu, bucuria mea, ca si tu sa fii umbrit in aceasta viata de duhul lui Dumnezeu! Caci: „In ce te vei afla, in aceea te vei judeca” – zice Domnul. Vai, de trei ori vai, daca noi suntem impovarati de grijile pamantesti, caci cine poate suferi mania Lui si cine-I va putea rezista? Pentru aceasta s-a spus: „Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita” ( Matei 26,41) sau, altfel spus, pentru a nu fi lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne dau harul Sau.
Sfantul Serafim de Sarov
Nu-mi plac definitiile dar despre rugaciune trebuie sa spun ca este fara indoiala o lucrare pornind de la Dumnezeu si care se intoarce la Dumnezeu. Duhul rugaciunii este un dar pe care Duhul Sfant il pune in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin. Noi il facem mai activ sau mai putin activ. Si, in acelasi timp, rugaciunea rupe o bariera care se pune intre noi si Dumnezeu.
Minunea cea mare este sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Daca-L chemam cu toata puterea, Dumnezeu ni se reveleaza, ni se face cunoscut. Cautati in adancul inimii voastre si-L veti gasi acolo pe Dumnezeu. Strigati din toata inima si Dumnezeu va va raspunde, si minuni se vor face in sufletul vostru si duhul vostru se va limpezi, ochiul se va deschide si veti vedea adevarul dumnezeiesc, care este singurul mantuitor.
Rugaciunea are atata putere incat poate schimba vointa cea de neschimbat a lui Dumnezeu. Rugaciunea aduce sanatate trupeasca si sufleteasca pentru cel care se roaga, inmoaie inimile in familiile care sunt inraite, intoarce de la pacat pe cel care savarseste pacatul.
In momentul cand te asezi la rugaciune, diavolul te ataca si dupa primele cuvinte, dupa primele scurte rugaciuni care le faci, iti pune in minte tot felul de ganduri neimportante, lumesti. Pana si curiozitatea de a sti cat e ceasul lucreaza in mintea ta, sau curiozitatea de a sti daca afara e soare sau nor. Toate acestea lucreaza ca niste actiuni nevinovate, dar ele strica glasul rugaciunii din inima noastra.
Ma intreaba unii credinciosi cum sa faca sa lupte impotriva gandurilor care le vin in minte cand se roaga. Primul lucru este sa nu le dai atentie. Adica sa le lasi sa treaca peste capul tau. Al doilea lucru este sa ceri ajutorul lui Dumnezeu si al ingerului pazitor. Si al treilea lucru este sa nu deschizi inima ta pentru o conversatie cu gandurile rele. Fiindca demonul e mai puternic decat noi. Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga. Asa se explica de ce suntem atat de atacati cand ne rugam. E o armata de demoni care ne aduc toate gandurile acestea josnice.
Daca inima ta este patrunsa cu adevarat de Duhul Sfant, daca rugaciunea ta iti contopeste intreaga inima si sufletul, atunci nu mai trebuie sa spui multe rugaciuni, ci doar rugaciunea : ” Doamne, nu ma lasa!” sau „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie?te-ma pe mine pacatosul”, care este cea mai puternica rugaciune. Numele lui Iisus este dulce la rostit, izgoneste demonii si aduce ingerii inapoi, iar in inima si in minte aduce blandetea purtarii fata de ceilalti.
Dar daca nu ai ajuns acolo, urmeaza regula rugaciunii din cartea de rugaciuni, deoarece chemand numele lui Dumnezeu prin toate rugaciunile care se fac, chemi pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Duhul Sfant, pe Sfanta Treime, pe Dumnezeu Tatal, pe Sfinti, pe toti Mucenicii, iar inima ta intra in vibratie launtrica cu toti acesti sfinti.
Sa stiti ca nu e o gluma relatia noastra cu Dumnezeu, sa stiti ca toata aceasta lume, cu toata civilizatia ei, este un moft. Ai inchis ochii si nu mai stii nimic de civilizatie si de mergerea pe Luna sau pe Marte si asa mai departe… Toate sunt mofturi, un singur lucru este adevarat: relatia noastra cu Dumnezeu, nemurirea sufletului nostru si ceea ce ne asteapta dincolo de moarte, adica o moarte spirituala vesnica sau o viata vesnica.
Parintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii
Rugaciunea, postul, privegherea si alte nevointe crestinesti, oricat ar fi de bune prin ele insele, totusi, scopul vietii noastre crestine nu poate sa stea numai in indeplinirea acestora, cu toate ca ele pot servi ca mijloace absolut trebuitoare la atingerea acestui scop.
Adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant.
Rugaciunea, postul, privegherile, milosteniile si toate celelalte fapte bune facute in numele lui Hristos nu sunt decat mijloace pentru a-L primi pe Sfantul Duh.
Cum sa-l dobandesti? Dobandirea este acelasi lucru cu castigarea. Stii ce inseamna a castiga bani? Cam acelasi lucru este si cu Sfantul Duh. In general, pentru oameni, scopul vietii este castigul de bani. Dobandirea Sfantului Duh este de asemenea un castig, dar un castig vesnic, izvorator de daruri, foarte asemanator castigului vremelnic, si se obtine prin aceleasi mijloace.
Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, compara viata noastra cu o calatorie si activitatea pamanteasca cu un negot. Ne recomanda tuturor: „Negutatoriti pana ce voi veni, rascumparand vremea, caci zilele rele sunt”(Luca 19,13; Efeseni 5,16) Cu alte cuvinte: grabiti-va sa obtineti bunatatile ceresti cu ajutorul bunurilor pamantesti. Aceste bunuri pamantesti nu sunt altceva decat fapte virtuoase facute in numele lui Hristos si care ne aduc harul Sfantului Duh.
( Sf. Serafim de Sarov – Scopul vietii crestine)
„Mai, mai, mai, am fost dezamagit, m-ai dezamagit! Ce om grozav sunt eu si tocmai pe mine sa ma dezamagesti? Tocmai tu, pentru care eu am facut atatea? Tocmai tu sa ma dezamagesti?“
Este examenul dezamagirii. Si daca biruim noi dezamagirea asta in noi, apoi chiar credem in Dumnezeu, sa stiti, si avem dragoste!
Doar asta este nevointa adevarata si daca facem ceva in lumea asta, postim sau ne rugam, este pentru a birui in noi ura, a birui in noi raul, si dezamagirea asta este semn ca avem raul in noi. Si luptam, si-o biruim. Azi, maine. Cum vrei? Rogu-te, depaseste-o, adu-ti aminte de ale tale, de cat ai dezamagit tu si biruie in tine. Adu-ti aminte de Hristos, Care a fost tradat de catre ucenicii Lui si de catre noi, in fiecare ceas rau in care ne aflam.
Da, dezamagirea este un examen. Il depasim si devenim mai buni, ne suim cu o treapta mai sus, sa stiti! Fiecare dezamagire depasita ne urca pe o treapta superioara a existentei noastre.”
Parintele Savatie Bastovoi
Sensul adevarat al invataturii crestine nu este sa te gandesti numai la mantuirea ta, ci sa te gandesti si la mantuirea altuia, cu orice pret: Mantuind, mantuieste-te! Ne-a creat Dumnezeu nu numai pentru noi, ci pentru intreaga creatie. Esti chemat, oricine ai fi, sa vezi ca ai un rol mantuitor pentru creatia lui Dumnezeu!
Sa spui neincetat : ”Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul.” Sa spui rugaciuni la Maica Domnului, Stapana Cerului si a Pamantului, care este suparata pe cei care nu-i mai cer nimic. Ea se arata cu inima larga chiar si fata de cei care, fie din nepasare sau din nerecunostinta, alearga rar la dansa.
Avem un inger pazitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca sa ne pazeasca sufletul pana la moarte, pentru ca sa fim paziti si sa nu lase viata noastra in mainile unui dusman, care este diavolul. Se lupta ingerul pazitor cu ingerul rau sa ne castige pe noi. Si stiti care biruie? Acela de partea caruia suntem noi, acela biruie!
Nu mai vorbiti unul despre altul de rau! Vorbiti numai de bine! Sa stii ca dupa cuvintele tale te va judeca. Sau dupa cuvintele tale te vei bucura! Ca este o foarte mare rusine sa vorbesti de rau pe fratele tau de drum, in lupta cu acelasi dusman nesuferit, diavolul! Este foarte mare darul sa ai pe cineva langa tine!
Ati observat care e criteriul da mantuire in Evanghelie? Este iubirea! Dupa asta ne va judeca: ”De ce n-ati iubit?” Ati observat atunci cand se citesc Evangheliile cum repeta mereu Dumnezeu: ”Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul” (Ioan 13, 34). Sa va iubiti!
Parintele Arsenie Papacioc
Ierom Petru Pruteanu: De mai multe ori mi s-a adresat urmatoarea intrebare:
Parinte, putem sa ne impartasim de Pasti? Dar in Saptamana Luminata? Pentru a ne impartasi este nevoie sa continuam postul?
Intrebarea e buna, dar tradeaza o neintelegere clara a lucrurilor.
De Pasti nu pur si simplu se poate, ci chiar trebuie sa ne impartasim, iar in sprijinul acestei afirmatii vreau sa sintetizez cateva idei:
- In primele veacuri ale Bisericii, asa cum vedem in Sfintele Canoane si la Sfintii Parinti, participarea la Liturghie fara impartasirea cu Sfintele Taine era un lucru de neconceput. (Despre aceasta va indemn sa cititi studiul: „Cand si cum sa ne impartasim”.) Cu timpul insa, mai ales in spatiul romanesc, evlavia si intelegerea crestinilor a scazut, iar rigorile pentru pregatirea de impartasanie au crescut pe alocuri exagerat (inclusiv prin dublul standard de pregatire a clericilor si a mirenilor). Dar chiar si asa, impartasirea cu Sfintele Taine la Pasti era o practica generala si a ramas si astazi in toate tarile ortodoxe, unii amanand impartasirea abia pentru noaptea de Inviere, de parca cineva i-ar impiedica sa se impartaseasca in fiecare duminica a Postului si a intregului an, iar de Pasti cu atat mai mult. Deci, ideal ar fi sa ne impartasim la fiecare Liturghie, dar mai ales in Joia Mare, la Pasti si la Cincizecime – cand s-au instituit si s-au constituit Euharistia si Biserica.
- Exista preoti-duhovnici care, in cazul persoanelor oprite de la impartasanie pentru anumite pacate grave, le permit acestora sa se impartaseasca (doar) la Pasti, hotarandu-le sa continue canonul/epitimia inca o perioada de timp dupa aceea. Acest obicei, desi nu este si nici nu trebuie sa devina unul general, se practica si in vechime, cu scopul de a-i intari duhovniceste pe penitenti si de a-i face si pe ei partasi bucuriei praznicale. Pe de alta parte, impartasania data penitentilor la Pasti arata faptul ca simpla trecere a timpului si chiar efortul personal al penitentului nu sunt suficiente pentru a-l scapa pe om de pacat si de moarte, ci este nevoie ca Insusi Hristos cel Inviat sa aduca lumina si intarire in sufletul celui care se pocaieste (asa cum si Sf. Maria Egipteanca, care a fost desfranata pana in ultima zi a vietii sale in lume, nu si-a inceput pocainta in pustie decat dupa ce s-a impartasit cu Hristos). De aici a aparut, pe alocuri, ideea gresita precum ca la Pasti s-ar impartasi doar talharii si curvarii. Dar oare Biserica are impartasanie speciala pentru talhari si curvari, si alta pentru cei care duc viata crestina? Nu este acelasi Hristos la fiecare Liturghie din an si cu El se impartasesc si preotii, si imparatii, si cersetorii, si talharii si copiii? Apropo, si Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (de sfarsitul Utreniei pascale) ne cheama pe toti fara osebire la impartasirea cu Hristos. Indemnul lui de a se apropia si cei care au postit si care nu au postit pentru ca vitelul este gras, iar Stapanul este darnic, se refera clar la impartasirea cu Sfintele Taine si este de mirare ca unii citesc/asculta acest Cuvant fara sa inteleaga ca nu la mese cu carne suntem chemati, ci la impartasirea cu Hristos.
- Este foarte important si aspectul dogmatic al problemei. Lumea se inghesuie sa cumpere si sa manance la Pasti carne de miel – aceasta fiind singura „porunca biblica” pe care o respecta unii in viata (pentru ca restul poruncilor nu le convin!). Cartea Iesirii insa, atunci cand vorbeste despre junghierea unui miel de Pasti, se refera la Pastele iudaic, unde mielul era o profetie a Mielului–Hristos care S-a jertfit pentru noi. Deci a manca de Pasti carne de miel fara a te impartasi cu Hristos, inseamna o intoarcere in Vechiul Testament si nerecunoasterea lui Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1:29). De asemenea, lumea coace diferiti cozonaci sau alte copturi pe care le numesc „pasca” sau, cu alte cuvinte, „pasti”, doar oare nu stim ca „Pastele nostru este Hristos” (I Corinteni 5:7)? Deci toate aceste bucate alimentare specifice zilei si perioadei de Pasti ar trebui sa fie o continuare, dar nu un substitut al impartasirii cu Sfintele Taine. Despre aceasta nu se prea vorbeste prin Biserici, dar noi toti trebuie sa stim ca ziua de Pasti este centrata anume pe participarea la Liturghie si impartasirea cu Hristos cel inviat.
- Unii mai spun ca nu te poti impartasi cu Sfintele Taine in ziua de Pasti pentru ca dupa aceea mananci de dulce/frupt, dar oare preotul nu face la fel? Pentru ce se mai slujeste Liturghia la Pasti, iar imediat dupa ea se binecuvanteaza lactatele si carnurile? Oare nu-i clar ca dupa impartasire se pot manca de toate? Sau poate cineva priveste Liturghia ca un teatru si nu ca pe o chemare la impartasirea cu Hristos? Daca ar fi fost incompatibile mancarea de dulce/frupt cu impartasirea, atunci de Pasti si Craciun ori nu s-ar face Liturghie, ori nu s-ar dezlega la mancare de dulce. Si asta-i valabil pe parcursul intregului an bisericesc.
- Iar acum despre impartasirea in Saptamana Luminata. Canonul 66 Trulan (anul 691) cere ca crestinii „sa se indestuleze cu Sfintele Taine” pe parcursul intregii Saptamani Luminate, chiar daca in aceasta saptamana speciala nu se posteste nici macar miercurea si vinerea. Deci e clar ca impartasirea se face fara post, caci ori nu se punea Liturghie, ori se continua postul. Ideea de a lega postul de impartasire se refera in primul rand la ajunarea inainte de primirea Sfintelor Taine, adica la primirea impartasaniei dupa cel putin 6 sau chiar 9 ore de nemancare . Iar daca e sa ne referim la postul de durata, atunci este suficient postul de 7 saptamani pe care l-am tinut si nu-i nevoie, ba chiar este interzis sa-l continuam; vom posti in zilele de miercuri si vineri, si in celelalte trei Posturi de peste an. La urma urmei, preotii nu postesc in Saptamana Luminata pentru a se impartasi, si nu-i clar de unde s-a luat ideea ca mirenii ar trebui?! Cu toate acestea, consider ca au dezlegare la impartasire in zilele Saptamanii Luminate doar cei care au tinut intregul post, duc o viata crestina echilibrata si-L doresc intotdeauna pe Hristos (nu doar in posturi), pentru ca nu percep impartasirea ca o rasplata pentru nevointa lor, ci ca un medicament pentru bolile sufletesti.
Deci „cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem” de Hristos, ca sa intelegem mai bine ce inseamna „Hristos a inviat!” si „Adevarat ca a inviat!”, pentru ca chiar El spune: „Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan 6:53-54).