Arhive

evanghelie_0

Inima se poate desfata de pacea cea fericita doar cand ramane in poruncile evanghelice, cand ramane in ele cu lepadare de sine. Atunci cand se iveste in ea o alta dreptate, isi pierde odihna.

Mare si atotsfanta carte este Evanghelia! In ea este zugravit omul nou, cel dupa asemanarea lui Dumnezeu – iar care trebuie sa fie insusirile omului celui nou, ne-o arata poruncile lui Hristos. Prin ele, Hristos ne-a descoperit insusirile Sale, felul Sau de a gandi si de a faptui. Privind in oglinda Evangheliei la noi insine, putem, putin cate putin, sa ne cunoastem neajunsurile, sa ne dezbracam de conceptiile si de insusirile omului celui vechi, sa le inlocuim cu ganduri si insusiri evanghelice, cu gandurile si insusirile lui Hristos. In aceasta consta sarcina, problema pe care trebuie sa o rezolve, sa o indeplineasca crestinul in vremea vietii sale pamantesti. Trebuie sa ne zugravim in suflet portretul lui Hristos, sa-i impartasim asemanarea cu modelul lui. Portretele care nu seamana cu originalul vor fi respinse la expozitia generala, cand fiecare dintre oameni va fi cercetat ca sa se vada in ce masura a pazit si a innoit in sine chipul si asemanarea Facatorului si Dumnezeului sau. Chipurile pe care trasaturile si culorile sunt atat de schimonosite incat s-a pierdut orice asemanare vor auzi: Nu va cunosc pe voi! Ele nu vor fi recunoscute. De ele Se va lepada Domnul!

(Sfantul Ignatie Briancianinov, De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu)

Sursa: doxologia.ro

 

Comments are closed.